Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în data de 19 mai 2022, începând cu ora 10.30, în Amfiteatrul A9 al Universității.
În perioada 19 – 20 mai 2022, sub egida Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și a Institutului de Studii Financiare din București, s-a desfășurat cea de-a XIV-a ediție a conferinței internaționale International Conference on Management, Economics and Accounting – ICMEA 2022, în prezența (fizică) a peste 180 de persoane.
Evenimentul a urmărit schimbul de idei și diseminarea rezultatelor diverselor cercetări realizate în domeniul economic și s-a adresat, în egală măsură, mediului de afaceri, cercetătorilor, cadrelor didactice, specialiștilor și profesioniștilor din domeniul economic, precum și doctoranzilor, masteranzilor și studenților Universității, dar nu numai.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în data de 19 mai 2022, începând cu ora 10.30, în Amfiteatrul A9 al Universității.
Prima zi a conferinței a debutat cu Secțiunea Plenară – Piețe financiare sub impactul riscurilor sistemice – în cadrul căreia, pentru început, au adresat mesajul de bun-venit din partea gazdelor evenimentului Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Prof. Univ. Dr. Daniel Breaz, și Decanul Facultății de Științe Economice, Prof. Univ. dr. Dan Topor. Secțiunea a continuat cu alocuțiunile unor personalități de renume în domeniul economic, respectiv: domnul Nicu Marcu – Președintele Autorității pentru Supraveghere Financiară, domnul Dorel Paraschiv – Prorector în cadrul Academiei de Științe Economice din București, domnul Adrian Tănase – Manager General al Bursei de Valori București, domnul Alexandru Ciuncan – Director General al UNSAR, domnul Prof. Univ. Dr. Marian Siminică – Director Executiv al Institutului de Studii Financiare, domnul academician Lucian Liviu Albu – Director al Institutului de Prognoză Economică din cadrul Academiei Române și doamna Prof. Univ. Dr. Valentina Vasile reprezentanta Institutului de Economie Națională din cadrul Academiei Române.
În cea de-a doua parte a zilei, participanții la eveniment au audiat alocuțiunile a opt membri ai comunității academice europene și americane. Astfel, au fost prezentate rezultatele cercetărilor pe teme precum: Inteligența Artificială și procesul de gândire în Contabilitate și Audit – Artificial Intelligence and Process Thinking in Accounting & Auditing – Prof. Wayne Rodgers de la Universitatea din Texas, El Paso și profesor asociat al Universități din Hull, Marea Britanie; Evidențierea rolului membrilor comunității academice europene în procesului de stabilire a standardelor de contabilitate în sectorul public- The game of accounting standard-setting in the public sector and the role of Academia – Prof. Mariano Damore – membru pe o perioadă de cinci ani IPSAS- IFAC, profesor la Universitatea Perthenope, Napoli, Italia; Importanța comportamentului responsabil din punct de vedere economic – Prof. Samuel Idowu, London Metropolitan University, Marea Britanie; Impactul inteligenței artificiale asupra sustenabilității fermelor mici pe exemplul Poloniei, Lituaniei și României – The impact of AI on sustainability of small farms on the example of Poland, Lituania and Romania – Prof. Sebastien Stepien de la Universitatea din Poznan și Prof. Jan Polcyn – Universitatea de Științe Aplicate Stanisław Staszic din Pila, Polonia; Dezvoltarea sustenabilă digitală – Digital Sustainable Development – Prof. Adriana Tiron Tudor , Universitatea “Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca, iar în final Prof. Daniel William Boitaud și Christian Jean Jules Perus de la Universitatea din Bordeaux au prezentat un model pedagogic inovativ bazat pe jocuri de simulare a întreprinderilor, model implementat în universitățile franceze cu rezultate deosebite în familiarizarea studenților cu mediul competitiv și lucrul în echipe interdisciplinare.
Cea de-a doua zi a debutat cu acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Academicianului Lucian Liviu Albu, un nume cu o greutate deosebită în domeniul economic, și a continuat cu prezentarea lucrărilor pe cele cinci secțiuni ale conferinței.
La final de eveniment, conducerea Facultății de Științe Economice și întreg comitetul de organizare al manifestării științifice le mulțumește tuturor participanților (peste 180 doar la deschiderea oficială) pentru interesul manifestat față de eveniment și apreciază sprijinul oferit în desfășurarea acestuia de către parteneri: Autoritatea de Supraveghere Financiară și Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Academiei Române prin Institutul de Economie Națională, Primăriei Alba Iulia, Primăriei Comunei Ciugud, Primăriei Sebeș, Asociației Facultăților de Economie din România (AFER), Institutul de Prognoză Economică, Academiei de Studii Economice din Moldova, Universității Stanisław Staszic University of Applied Sciences din Piła, Polonia, Consiliului Județean Alba, precum şi sponsorilor SC Elit SRL, SC Atlas Express & Logistic SRL, SC Alpin 57 Lux SRL, SC ElectroMax SRL, SC Domeniile Boieru SRL, SC Agra’s SA, BRD Group Societe Generale și SC Transeuro SRL.