Published
12 ani agoon
By
Ioan Mureşan a fost citat în dosarul deschis în urma unei plângeri depuse de Traian Berbeceanu, o plângere în care fostul şef al BCCO Alba acuza fapte de corupţie la nivelul conducerii DIICOT Alba Iulia. În octombrie 2013, când jandarmii și procurorii au intrat în locuința comisarului șef Traian Berbeceanu, polițistul a declarat că întreaga acțiune este „o mârșăvie”. În luna iulie 2013, Berbeceanu, a înaintat un raport către Inspectoratul General al Politiei Romane în care a semnalat deficienţe majore şi ilegalităţi în colaborarea cu DIICOT, raport care a ajuns ulterior la DNA. Fostul sef al BCCO Alba a fost audiat în acest caz de mai multe ori, la sfârşitul anului trecut. Procurorii au deschis o anchetă după ce Berbeceanu a redactat un raport în care sesizeaza fapte de corupţie a unor procurori din structura DIICOT Alba Iulia. Aceleaşi fapte au fost sesizate şi printr-o scrisoare semnată de fostul şef al BCCO Alba, care a fost făcută publică după ce acesta a fost reţinut. În scrisoare, unul dintre principalii acuzaţi este procurorul Ioan Mureşan, şeful DIICOT Alba Iulia. Acesta a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi apere reputaţia ca urmare a acuzaţiilor lansate de Berbeceanu, iar instituţia s-a pronunţat favorabil. Dupa audieri DNA precizeaza intr-un comunicat de presa faptul că Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de MUREŞAN IOAN, procuror şef al DIICOT – Alba, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi represiune nedreaptă; MUNTEAN ALIN, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunilor concurente de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi complicitate la represiune nedreaptă si CEAN NICOLAIE, fost procuror DIICOT, actualmente procuror, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie. Potrivit DNA, în cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, suspectul Mureşan Ioan, procuror şef al DIICOT – Alba, şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu într-un dosar al DIICOT – Alba, prin aceea că: – a dispus, prin ordonanţa din 21.10.2013, începerea urmăririi penale şi reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a lui Berbeceanu Traian, şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pentru mai multe infracţiuni, în absenţa existenţei la dosar a unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea faptelor – a folosit declaraţii obţinute în urma unor favoruri acordate persoanelor audiate (anchetate în alte cauze), prin acceptarea ca martori a unor persoane aflate în relaţii de adversitate cu Berbeceanu Traian, prin întrebuinţarea de promisiuni nelegale sau de ameninţări faţă de alte persoane cercetate în cauză, pentru a le determina să dea declaraţii împotriva lui Berbeceanu Traian, prin valorificarea unor documente fără relevanţă probatorie, aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale acestuia. În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, suspectul Muntean Alin, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu ce îi reveneau, cu ocazia instrumentării aceluiaşi dosar al DIICOT – Alba, prin: -obţinerea unor declaraţii de martor împotriva lui Berbeceanu Traian în urma unor favoruri acordate persoanelor audiate (anchetate în alte cauze), -prin acceptarea ca martori a unor persoane aflate în relaţii de adversitate cu Berbeceanu Traian -prin întocmirea în cursul anului 2013 a unor procese-verbale de investigare cu conţinut neverificabil, având caracter de inculpare, la adresa persoanei cercetate, folosite ulterior de procurorul de caz ca mijloace de probă, -prin întrebuinţarea de promisiuni nelegale sau de ameninţări faţă de alte persoane cercetate în cauză, cu scopul de a le determina să dea declaraţii împotriva lui Berbeceanu Traian, aducând o gravă vătămare intereselor legale ale acestuia. În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, suspectul Cean Nicolaie, fost procuror DIICOT, actualmente procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, cu prilejul derulării anchetei penale iniţiate împotriva lui Berbeceanu Traian, în cursul anului 2013, a săvârşit acte de complicitate, constând în: – punerea la dispoziţia procurorului anchetator a unor martori părtinitori, dispuşi să dea declaraţii împotriva persoanei cercetate, – transmiterea către persoane ce urmau a fi audiate a promisiunii că, dacă vor accepta să facă afirmaţii în sensul inculpării lui Berbeceanu, nu vor mai avea probleme în anumite dosare, – manipularea anumitor martori prin furnizarea, către aceştia, anterior audierii lor, a unor informaţii nereale, pe care aceştia, întrebaţi fiind, să le expună procurorului anchetator.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
