La Colegiul Tehnic „Alexandru Domsa” se va infiinta o scoala profesionala germana care va avea, din toamna acestui an, doua sau chiar trei clase de profil electromecanic. Elevii acestei scoli profesionale vor beneficia de conditii excelente de studiu si, cel mai important, vor avea asigurat, dupa absolvire, locul de munca.
Dupa 1990, goana dupa bani, dupa imbogatire rapida, a distrus tot ce a functionat bine in Romania. Invatamantul nu a facut exceptie de la regula. Universitatile private au aparut ca ciupercile dupa ploaie, speculand dorinta unanima a romanilor de a avea o diploma de studii superioare, indiferent de IQ. In consecinta, aproape ca au disparut scolile profesionale, iar o sumedenie de persoane cu studii superioare ingroasa acum randurile somerilor. Actualul guvern incearca acum sa dreaga busuiocul prin programul „Alegeti Viitorul”, initiat pentru sustinerea invatamantului profesional.
In judetul Alba sunt 12 scoli profesionale, cu diverse profile. Cu siguranta, insa, cea mai cautata, va fi scoala profesionala germana ce isi va deschide portile din toamna acestui an la Colegiul tehnic „Alexandru Domsa” din Alba Iulia. La aceasta scoala, care va avea pentru inceput doua sau trei clase, toti elevii vor fi bursieri si au asigurat, dupa absolvire, un loc de munca la firme precum Bosch sau Star Transmission, care isi vor extinde activitatea in judetul nostru, varful angajarilor in cadrul acestor concerne fiind prognozat pentru anul 2016.
De acest proiect sunt interesate si alte puternice firme din judet axate pe prelucrarea metalelor, constructia de masini, industria alimentara sau prelucrarea lemnului.