Social-democratul Bogdan Medrea este noul director al Electrica S.D.E.E., sucursala Alba. Tanarul politician l-a inlocuit in functie pe Ioan Perju, care a condus sucursala aproximativ 12 ani. Liderul PDL Alba, Mircea Hava, critica aceasta mutare politica facand aprecieri nu tocmai magulitoare la adresa lui Bogdan Medrea.
Considerându-l pe inginerul Ioan Perju un adevărat profesionist, democrat-liberalul Mircea Hava e dezamăgit de faptul că acesta a fost fost debarcat din funcția de director al Electrica S.D.E.E. Alba.
Despre noul director al sucursalei de distributie a energiei electrice Alba, care e și consilier local în municipiul reședință de județ, liderul PDL Alba are o părere nu tocmai bună. În consecință, îl compară pe Bogdan Medrea cu un bolovan.
Astfel de numiri în funcții făcute strict pe criterii politice nu fac decât să îndepărteze tineretul de politică și de politicieni, afirmă Mircea Hava.
Social-democrații sunt de altă părere în privința directorului Bogdan Medrea, pe care îl consideră un tânăr de perspectivă.
Bogdan Medrea are 33 de ani și este absolvent al Universității Tehnice Cluj Napoca, Facultatea de Construcții, secția Instalații.