Cutiile postale ale locuitorilor din Alba Iulia au fost luate cu asalt de liberalii din municipiu. La inceput de primavara, PNL Alba Iulia ii informeaza pe localnici ca detine stirea inceputului de an…
Cutiile poștale ale albaiulienilor sunt sufocate de hârtii cu o informație trăsnet a liberalilor. „Dragi prieteni, avem pentru dumneavoastra știrea începutului de an în Alba Iulia !”, precizează cu semnul exclamării recipisa fără plic a PNL Alba Iulia. Știrea începutului de an transmisă la sfârșitul lui februarie de politicienii cu pricina se referă la o hotarare de consiliu local prin s-a legiferat gratuitatea pe mijloacele de transport ale Serviciului de Transport Public pentru șomerii din municipiu reședință de județ
„Noi, cei de la PNL, i-am convins pe colegii din Consiliul Local Alba Iulia să acorde aceasta gratuitate pentru ca șomerii să poată să își caute mai ușor un loc de muncă. O considerăm o investiție în viitorul orașului, nu un ajutor social!”, scrie printre altele în foaia liberală semnată de consilierii Simone Albani, Gabriel Pleșa, Rareș Buglea, Daniel Zdrânc și Vasile Petric. Realizarea cu pricina și-o atribuie, prin semnătură, și președintele PNL Alba Iulia, Florin Roman, supranumit de sine însuși Omul Marilor Proiecte…