Numărul campaniilor de infracţiuni cibernetice menite să fure informaţiile conturilor şi datele de identificare ale utilizatorilor Apple, a înregistrat o evoluţie dramatică – arată un raport Kaspersky referitor la activitatea de phishing,
Infractorii cibernetici folosesc site-uri false, care le imită pe cele ale Apple, pentru a-i determina pe utilizatori să îşi introducă datele de cont – astfel încât să obţină informaţiile personale ale victimelor şi la datele cardului de credit înregistrate în conturile acestora de pe iCloud şi iTunes.
În perioada ianuarie 2012 – mai 2013, platforma cloud-based Kaspersky Security Network (KSN) a detectat, în medie, 200.000 de tentative pe zi ale utilizatorilor care încercau să acceseze site-uri de phishing. Creşterea mediei de tentative detectate este imensă comparativ cu anul 2011, când erau înregistrate aproximativ 1.000 de tentative pe zi.