Statul vrea sa vina in sprijinul angajatilor. Teoretic. Practic mai vedem. Cert este insa ca in programul de guvernare se prevede introducerea unui impozit diferentiat pe venituri. Asta inseamna ca angajatii vor plati mai putine taxe si vor ramane cu mai multi bani în bunuzar.
În programul de guvernare se prevede impozitarea diferențiată, cu 8, 12 sau 16% a salariilor angajaților. Prin această măsură, spun specialiștii, căștigă şi statul, dar mai ales salariații.
Un calcul simplu demonstrează că, la un salariu minim brut de 850 de lei, după aplicarea unui impozit de 16%, angajatul rămâne cu puțin peste 700 de lei. Dacă impozitul va scădea până la 8 procente, venitul salariatului va crește cu aproape 90 de lei.
Atenție însă, nici acești bani nu vor rămâne în totalitate în buzunarele românilor, deoarece statul mai reține contribuțiile la sănătate, la fondul de pensii și la șomaj. Pentru efecte maxime, specialiștii spun că și nivelul acestor contribuţii ar trebui redus.Deşi sunt cuprinse în programul de guvernare, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, spune că aceste prevederi vor fi aplicate numai în măsura în care bugetul o va permite. Cu alte cuvinte, vom trai si vom vedea.