Cum se scrie un proiect de succes, ce metode de promovare se folosesc, dar și domenile de finantare nerambursabila si sumele alocate pana in 2020, au fost principalele teme discutate la a cincea editie a conferintei destinate retelei de multiplicatori REGIO. Evenimentul a avut loc astazi la Alba Iulia si a fost organizat de ADR Centru.
La conferință au participat peste 50 de multiplicatori, reprezentanți ai instituțiilor, mediului privat, universitar, dar și voluntari. Conferința a fost organizată pentru promovarea rezultatelor concrete obținute în implementarea programului REGIO și pentru ilustrarea impactului acestuia asupra vieții cetățenilor din Regiunea Centru. Discuțiile din cadrul reuniunii au gravitat în jurul subiectelor prezentate de comunicatorii REGIO, modul în care 520 de milioane de euro sunt investite în economia Regiunii Centru și susțin dezvoltarea climatului socio-economic regional.
Directorul ADR Centru a precizat că Uniunea Europeană îți dă, dar trebuie și tu ca țară să faci ceva, să nu aștepți să ți se pună totul pe tavă, adăugând că rolul informației este foarte important.
În multe localități din țară s-au realizat foarte multe lucruri pe fonduri europene, iar lumea trebuie să știe acest lucru, a subliniat Simion Crețu.
Pe parcursul evenimentului au fost prezentate și cele mai recente date privind absorbția fondurilor europene prin proiectele finantate prin POR în Regiunea Centru și s-au arătat cele mai bune metode de pregătire a proiectelor finanțabile din fondurile europene în perioada 2014-2020, ținându-se cont de experiența acumulată în anii 2007-2013 pentru derularea proiectelor finanțate prin REGIO.