Biblioteca pe roți a fost prezentă astăzi printre copiii și tinerii de la Dumbrava, comuna Unirea. Aceștia au luat parte la o sesiune de lectură publică și animatie de vacanță, organizate în cadrul campaniei „Călătorim și dăruim”.
Aproximativ 100 de copii și tineri, din cadrul Centrului de servicii sociale, dar și din cadrul comunității locale de la Dumbrava, au avut ocazia de a asculta lecturi de vacanță și au primit în dar cărți și jucării din donatiile strânse până acum în cadrul campaniei „Călătorim și dăruim”, inițiate de Consiliul Județean Alba. Sesiunea de lectură s-a încheiat cu un atelier practic intitulat „Prietenul meu Bibliobusul” în cadrul căruia copiii și tinerii și-au exersat abilitățile practice confecționând semne de carte. Săptămâna viitoare, Bibliobusul va fi prezent printre copiii de la Casa de tip familial din localitățile Teiuș și Stremț.