Astazi este Joia Mare din spatamana patimilor, zi care ne aduce aminte de Cina cea de Taina. In biserici in aceasta seara se savarseste Denia celor 12 Evanghelii.
In aceasta zi se spune ca Mantuitorul Iisus Hristos si apostolii sai au avut Cina cea de Taina. In Joia Mare credinciosii praznuiesc patru evenimente din Saptamana Patimilor, primele doua facandu-se ziua, iar celelalte doua noaptea.
Aceasta este ziua in care Hristos il arata pe Iuda ca fiind cel care a tradat.
Tot la Cina cea de Taina Mantuitorul arata sublimul smereniei sale.
Tradiţia spune că Joia Mare, numită şi Joia Patimilor, este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle în roşu sau în alte culori, după preferinţă. Culoarea roşie este însă cea mai folosită deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii. Se spune că dacă ouăle sunt înroşite în Joia Mare, nu se strică tot anul.