O directiva de pe masa Parlamentului European poate modifica radical sistemul de creditare din Romania. Potrivit acestei directive, in viitorul apropiat, bancile de la noi din tara ar putea fi obligate sa schimbe in lei toate creditele în valută, la cererea clientilor.
Românii îşi vor putea schimba creditele ipotecare din valută în lei, la cursul din ziua în care depun o solicitare în acest sens, fără a fi nevoiţi să refinanţeze împrumuturile, cerere care poate fi refuzată de bancă în situaţia în care garanţiile aduse de client se dovedesc insuficiente, scenariu plauzibil având în vedere prăbuşirea pieţei imobiliare. O directivă europeană în acest sens va intra în vigoare cel mai probabil în luna martie şi va trebui transpusă în legislaţia naţională în termen de doi ani. Condiţiile punctuale în care se va putea face conversia urmează să fie aprobate, în forma lor finală, în primăvară. Aceasta modificare nu este deloc pe placul bancherilor, dar in avantajul cetăţenilor care au avut de suferit până acum de pe urma dobânzilor mari. Proiectul de lege aflat in dezbaterea Parlamentului European vizează toate statele membre, care nu au aderat încă la moneda euro, aşa cum este şi ţara noastră. Practic, în baza noului regulament, cei care au contractat credite în monede străine vor putea solicita băncilor schimbarea acestor împrumuturi în moneda naţională. Astfel, miile de romani care şi astăzi plătesc sume importante pentru dobânzile usturătoare la creditele contractate în franci elveţieni sau euro, vor putea respira uşuraţi.
Potrivit specialistilor, o astfel de măsură elimină riscul valutar pentru clientii bancilor care au luat credite în euro, deci oameni care sunt plătiţi în lei, dar trebuie să-şi plătească ratele în euro, evident mai scumpe dacă leul se depreciază. Vestea este cu atât mai bună pentru românii cu credite în euro cu cât, pentru prima dată în istoria recentă, costul creditelor ipotecare în lei a scăzut până la acelaşi nivel cu al celor în euro.