Viitorul Sintimbru-Industria Galda de Jos 1-4 (1-2)
Published
12 ani ago
on
By
Derby-ul etapei cu numarul 21 din liga a patra a revenit liderului. Sambata, 26 aprilie, intr-o partida spectaculoasa, cu multe goluri si faze fierbinti, Viitorul Sintimbru a fost surclasata, pe teren propriu, de Industria Galda de Jos, scor 1-4.
După un prim sfert de tatonare, oaspeții au deschis scorul prin Bodea, care a fructificat din careu, lateral stânga, o excelentă pasă venită de pe dreapta, diagonală care a lăsat apărătorii sântimbreni cu ochii în șireturile bocancilor și gura uscată de fugă în zadar.
Formația Viitorul a trecut repede în trecut golul primit și, încurajată de suporterii sîntimbreni, a reușit egalarea cu trei minute înainte de pauză, prin Hălălae, care a îndeplinit o simplă formalitate, a înscris în poarta goală, după ce a fost servit ideal de Rancea.
Bucuria gazdelor a fost de scurta durată, pentru că în ultimul minut al primei reprize oaspeții au trecut din nou în avantaj. Chirilă a executat plouat o lovitură liberă de la mare distanță de poartă, mingea a plutit în careu neatinsă de nimeni, portarul sântimbrean a fost surprins visând la duminica ce va veni și mingea a intrat în poartă, plictisită de atâta nebăgare în seamă.
Revenită de la cabine cu morcovul înfrângerii în perspectivă, formația Viitorul Sîntimbru a dat totul pentru egalare și a fost foarte apropare de obiectiv, dar Dumbra a ratat cu nonșalanță lovitura de la 11 metri acordată de centralul partidei pentru un fault în careu.
Advertisement
Nu știm din ce material sunt confecționate crampoanele echipei gazdă, dar ratarea a turnat plumb în ghetele sîntimbrenilor și pesimisim în gândirea tehnico-tactică. De partea cealaltă, jucătorii din Galda au evoluat dezinvolt și cu 8 minute înainte de finalul partidei, Industria Galda de Jos și-a mărit avantajul pe contraatac, prin Bodea.
În minutul 90 avea să fie 4-1 pentru oaspeți, Alecu Cioară răsucind cuțitul în rana dureroasă a suporterilor din Sîntimbru, prezenți în număr mare să-și susțină favoriții.
În celelalte partide s-au înregistrat următoarele rezultate: Cuprirom Abrud-Inter Ciugud 5-1, Metalul Aiud-Rapid CFR Teiuș 0-3, Performanța Alba Iulia-Olimpia Aiud 2-1, Energia Săsciori-Mureșul Vințu de Jos 1-0 și Dalia Sport Daia Română-CSO Ocna Mureș 3-0. În clasament continuă să conducă Industria Galda de Jos, cu 54 de puncte, urmată de Arena Alba IUlia, 45 de puncte și Cuprirom Abrud, 37 de puncte. După această înfrângere, Viitorul Sîntimbru coboară un loc în clasament, pe poziția a 5-a, cu 31 de puncte. Etapa viitoare, Industria Galda de Jos va întâlni, pe teren propriu, într-un alt derby, ocupanta locului trei în clasament – Cuprirom Abrud. Celelalte partide programate în runda cu numărul 22 sunt Olimpia Aiud-Dalia Sport Daia Română, Arena Alba Iulia-Energia Săsciori, Rapid CFR Teiuș-Performanța Alba Iulia, Inter Ciugud-Metalul Aiud și Mureșul Vințu de Jos-Viitorul Sîntimbru.
Revenind la etapa din week-endul trecut, reamintim iubitorilor de fotbal din județ că mâine, imediat după știrile de la ora 18.00, vor putea viziona înregistrarea partidei Viitorul Sîntimbru-Industria Galda de Jos.