În județele Alba, Sibiu, Hunedoara și Timiș, un proiect revoluționar prinde viață, oferind șansa unui nou început pentru cei care își doresc să-și schimbe viața prin antreprenoriat social. USB-Urban Social Business, implementat în regiunile Centru și Vest, este inițiat de Fundația PROGPERS, în parteneriat cu Asociația – Clubul Sportiv al Persoanelor Handicapate Neuromotor Cutezătorii Hunedoara, și este cofinanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+).
Acest proiect se desfășoară în perioada 1 august 2024 – 31 ianuarie 2027, este un proiect ambițios care își propune să sprijine înființarea unor întreprinderi sociale în mediul urban. Obiectivul principal al inițiativei este furnizarea unui program integrat de sprijin, ce include activități de formare antreprenorială în domenii precum ecologia și digitalizarea, consiliere, mentorat și alte servicii complementare menite să asigure succesul noilor afaceri sociale înființate în cadrul proiectului.
Cu o valoare totală de 14.768.492 lei, acest proiect reprezintă o investiție importantă în viitorul comunităților urbane, contribuind la dezvoltarea economică și socială prin promovarea antreprenoriatului social și a soluțiilor inovatoare.
Proiectul se adresează unui grup țintă format din 132 de persoane, cu vârsta de peste 18 ani, din regiunile Centru și Vest, care se regăsesc în următoarele categorii: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, șomeri de lungă durată, tineri cu vârsta peste 30 de ani, persoane din grupuri dezavantajate și persoane inactive. Din acest grup, 20 de participanți vor fi tineri peste 30 de ani, 15 vor fi din grupuri defavorizate pe piata munci, iar 20 vor fi persoane inactive. Restul locurilor vor fi ocupate de persoane eligibile din celelalte categorii.
Sprijin concret pentru cei care visează la o schimbare
Advertisement
Participanții din cadrul proiectului ”USB-Urban Social Business” vor beneficia de cursuri de formare antreprenorială și specializată, consiliere personalizată, mentorat și asistență pentru implementarea afacerilor sociale. De asemenea, proiectul include un concurs de planuri de afaceri, iar cele mai bune dintre acestea, 28 de planuri de afaceri vor primi finanțare, fiecare având potențialul de a genera un impact social semnificativ la nivelul comunității unde se implementează. Valoarea maximă nerambursabilă acordată fiecărei entități (intreprinderi socială) al cărei plan de afaceri a fost selectat pentru finantare este de până la 496.380 lei (100.000 euro), reprezentand maximum 90% din totalul cheltuielilor eligibile aprobate. Va exista si o cofinanțare din partea beneficiarilor, un aport propriu de minim 10 % din valoarea sprijinului nerambursabil solicitat.
Aceste întreprinderi sociale vor contribui la dezvoltarea durabilă a regiunilor, prin crearea de locuri de muncă sustenabile și prin extinderea serviciilor locale. Proiectul urmărește nu doar crearea de întreprinderi sociale, ci și monitorizarea și sprijinirea acestora pe termen lung, pentru a asigura sustenabilitatea locurilor de muncă nou create. Prin această inițiativă, vor fi generate 136 de locuri de muncă în comunitățile locale, contribuind astfel la creșterea nivelului de trai și la dezvoltarea durabilă a regiunilor implicate.
Beneficii și impact
Participarea la USB-Urban Social Business înseamnă mai mult decât deschiderea unei afaceri. Este o șansă de a dobândi competențe noi, de a deveni parte dintr-o comunitate dedicată schimbării și de a contribui la dezvoltarea locală. Din cei 132 de participanți, minim 126 vor finaliza cursurile cu certificare, având astfel o bază solidă pentru viitorul lor profesional.
Economia socială este o componentă esențială a acestui proiect, deoarece întreprinderile create nu vor avea doar un rol economic, ci și unul social, adresând nevoile comunităților și sprijinind grupurile vulnerabile. Prin promovarea economiei sociale și crearea de oportunități pentru cei aflați în dificultate, USB-Urban Social Business aduce o contribuție semnificativă la atingerea obiectivelor programului Educație și Ocupare 2021-2027.
Advertisement
Proiectul ”USB – Urban Social Business” SMIS 301885 este un Proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritate: 4. Antreprenoriat și economie socială.
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Cookie Settings” pentru a oferi un consimțământ controlat.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.