Nefericitul caz al copilului omorat in capitala de caini a tras cu siguranta un puternic semnal de alarma. Prea tarziu totusi pentru Ionut, un baietel incredibil de frumos si de cuminte. Moartea lui insa ar putea sa salveze alte suflete, asta daca se gasesc in timp util solutii. O solutie vine si din partea presedintelui Traian Basescu. Acesta face apel la Guvern sa emita o ordonanta de urgenta prin care sa stabileasca „un termen scurt sau rezonabil” in care persoanele care doresc, sa adopte cainii maidanezi, iar animalele neadoptate in acest termen sa fie eutanasiate.
Traian Basescu face apel la Guvern, deoarece administraţiile locale sunt cu mâinile legate de legislaţia în vigoare, ca acesta să emită o ordonanţă de urgenţă prin care să stabilească un termen scurt sau rezonabil în care iubitorii de câini să ia câinii maidanezi acasă, să-i ţină în ţarcul lor, după care cei care nu au fost adoptaţi de iubitorii de câini să fie imediat eutanasiaţi. Potrivit preşedintelui, castrarea câinilor prelungeşte timpul până la care animalele acestea vor dispărea – 12-15-18 ani. Basescu mai spune ca rezultatul actualei legislaţii care vizează castrarea şi îngrijirea câinilor s-a dovedit un eşec.Imediat dupa aceste declaratii, Basescu a si postat pe o retea de socializare cateva fotografii cu cainii sai, luati de pe strada. Fotografiile sunt insotite si de un mesaj : “Daca ii iubesti cu adevarat, ii iei acasa”.
Advertisement
„Am cinci câini. Trei sunt adunați de pe stradă. Atât am putut eu să cresc, să le dau o șansă. Sunt curați, sunt vaccinați, sunt castrați și trăiesc lângă un om, lângă o familie. Pentru demagogii care spun că iubesc câini, ține animalul lângă om, pentru că, altfel, devine o sălbăticiune” a declarat presedintele tarii.
Avalansa de declaratii pe seama cainilor maidanezi vine dupa ce un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, atacat fiind de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2 al capitalei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica. In intreaga tara se anunta acum mai multe proteste stradale impotriva cainilor maidanezi iar asociatiile de protectie a animalelor au aparut ca ciupercile dupa ploaie.