Tradițional, numai cu eticheta

Published

on

Din toamna, ne va fi mai usor sa recunoastem produsele traditionale romanesti. Asta pentru ca acestea vor fi etichetate corespunzator, printr-un logo special. Mai mult decat atat, ele vor putea fi verificate de catre consumatori intr-un registru online postat chiar pe site-ul Ministerului Agriculturii.

 

Potrivit noilor normative care reglementează produsele tradiţionale, cantitatea produsă zilnic va fi limitată, la alimente, la 400 de kilograme sau litri pe zi, cu excepţia produselor de panificaţie, unde cantitatea nu trebuie să depăşească 800 de kilograme pe zi.
De asemenea, după noua legislaţie, toate produsele tradiţionale trebuie să obţină din nou atestatul si vor primi un logo special pentru a fi identificate de catre consumatori. Dupa aceste reglementari, cu siguranta, produsele cu adevarat traditionale se vor rari. In prezent, exista foarte multe produse care poarta denumirea de traditional fara a fi in realitate asa. De altfel, România are cele mai multe produse tradiţionale din Europa: peste 4.400.

Atestatele vor ramane valabile nouă luni de la data intrării în vigoare a ordinului, iar eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei. De verificarea produselor tradiţionale se vor ocupa ministerele Agriculturii şi Sănătăţii, precum şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Produsul atestat ca tradiţional va reflecta aşteptările consumatorilor, fiind fabricat din materii prime locale, va prezenta o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare, şi va avea în procesul de obţinere şi operaţiuni de prelucrare manuale, toate acestea dovedind un mod de lucru tradiţional.

)

Advertisement

Cele mai citite

Exit mobile version