Casa de Cultura a Studenților Alba Iulia are mari restanțe la plata facturilor de întreținere, motiv pentru care e la un pas de a fi debranșata de la utilități. Situația instituției este critică, cu atât mai mult cu cât i s-a limitat dreptul de a efectua plăți prin Trezoreria Alba Iulia.
Potrivit unui comunicat de presă semnat de Gheorghe Berghian, directorul Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia, instituția în cauză se află într-o situație critică privind funcționarea, figurând cu restanțe importante la gaz, curent, apă, telefon, salubritate. Starea de fapt a dus la primirea de notificări de debranșare din partea furnizorilor de utilități. Din cauza acestor restanțe, instituției i-a fost limitat, din luna mai, dreptul de a efectua plăți prin Trezoreria Alba Iulia.
„Deși instituția a trimis în perioada aprilie – septembrie nu mai puțin de șase adrese către ordonatorul principal de credite – Ministerul Tineretului și Sportului, prin care solicita rectificarea bugetului în vederea repunerii instituției în stare de funcționare, nu s-a primit nici un răspuns. Casa de Cultură a Studenților dispune de unele fonduri proprii, insuficiente, dar care nu pot fi utilizate în lipsa aprobării filei de buget de către Ministerul Tineretului și Sportului”, precizează directorul Berghian.
Ca atare, nu e exclus ca evenimente precum Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, Festivalul Național Studențesc „Serbarile Unirii”, Congresul Spiritualității Românești și alte evenimente importante, să nu mai fie gazduite de Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia.
„Este hilar că nu putem schimba nici măcar becurile arse din sala de spectacole sau face reparațiile necesare la toalete, în lipsa aprobării acestor cheltuieli de minister. Toate acestea ne fac să înțelegem că nu există dorință din partea Ministerului Tineretului și Sporturilor de a mai susține funcționarea instituției noastre”, încheie directorul Gheorghe Berghian.
Multe sunt hilare în țara asta, dar nu râde nimeni, am adăuga noi.