Ghinion pentru un tanar din Alba care s-a intors in tara din Norvegia. Acesta a fost saltat de politisti, deoarece avea un mandat de arestare pentru trafic de droguri.
Robert Tică, unul dintre inculpații din gruparea tinerilor traficanți de droguri destructurată de DIICOT Alba în luna septembrie 2012, proaspăt întors din Norvegia și ”săltat” de polițiști deoarece avea un mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Alba, a fost pus sub control judiciar, de magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia.Decizia a fost luată în ședința de miercuri, 9 aprilie. Robert Tică a fost condamnat de Tribunalul Alba, la 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri iar sentința a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia. Tică a fost trimis în judecată alături de Marius Gabriel Aldea, Ionuț Gabriel Cotuțiu, Mihai Romoșan, Paul Burcin, Emanuel Cornel Ghenescu și Raul Mihai Nichimiș, fiind acuzați că au procurat din Spania și au introdus în țară, prin intermediul unor firme de curierat, cantități însemnate de droguri de risc (hașiș), ce erau destinate comercializării către consumatori din județul Alba. La data respectivă Robert Tică a primit mandat de arestare în lipsă, fiind plecat deja din țară.