Protest contra proiectului minier de la Rosia Monatana la Cîmpeni

Published

on

Protestele contra proiectului minier de la Rosia Montana au fost reluate duminica in Alba. Participantii la miting au mai nou mult mai multe nemultumiri.

În centrul orasului Cîmpeni, in fata statuii lui Avram Iancu a avut loc primul protest, din aceasta luna, contra proiectului minier de la Rosia Montana.Reluarea protestelor atât la nivel național, București, Piața Universității, 8 februarie- cât și la nivel local este motivată de faptul că modificarea legii minelor a fost anunțată ca fiind printre principalele priorități ale acestei sesiunii parlamentare. În acest sens, participanții au solicitat prezența parlamentarilor din Colegiul Apuseni la o discuție pe tema exploatării miniere cu locuitorii Țării Moților în perioada următoare. ”Nominalizarea senatorului Teodor Atanasiu la Ministerului Economiei, cunoscut susținător al exploatării miniere, a întărit convingerea celor prezenți în piața Avram Iancu că acțiunile de protest trebuie să continue pentru ca poziția cetățenilor împotriva proiectului minier să fie cunoscută și respectată” au spus organizatorii protestului. De asemenea, s-a atras atenția și asupra exploatării iraționale a lemnului din Apuseni de către marile companii și de efectele pe termen lung asupra mediului și asupra comunităților locale din Munții Apuseni. O altă problemă asupra căreia s-a atras atenția se referă la viitorul incert al spitalului din localitatea Cîmpeni, instituție afectată de lipsa fondurilor pentru efectuarea de reparații și achiziționarea de echipamente. Importanța funcționării acestui spital constă în faptul că oferă servicii medicale de calitate atât la nivelul orașului Câmpeni cât și a localităților limitrofe – unei populații de aproximativ 50.000 de persoane. Acțiunea de protest s-a încheiat cu o rugăciune.

Advertisement

Cele mai citite

Exit mobile version