Bate vantul pe pagina web turism.apulum.ro creata in cadrul proiectului cu finantare europeana “Respira Aerul Istoriei” implementat de primaria municipiului Alba Iulia, cu scopul promovarii Cetatii Alba Carolina. Ultima postare pe sectiunea evenimente a site-ului dateaza de la Zilele Orasului, care au avut loc in luna mai a acestui an.
In decembrie 2012, consilierii locali au aprobat alocarea a 250 000 de lei din bugetul local in vederea susţinerii financiare a proiectului amintit, pentru anul 2013. Banii au fost alocati pentru resurse umane şi dezvoltarea de noi măsuri de promovare a Cetăţii Alba Carolina. Se pare insa ca promovarea s-a cam impotmolit. Site-ul facut pe bani europeni stă nefolosit.
In conditiile in care promovarea online este extrem de ieftina, mai ales in comparatie cu alte canale de publicitate, in conditiile in care exista un site platit din fonduri europene si creat tocmai cu scopul de a fi promovate evenimente de genul “Festivalul Dilema Veche” sau “Alba Iulia Music and Film Festival”, nu gasim aici nicio informatie despre acestea. Nu gasim noutati nici la sectiunea evenimente nici la sectiunea stiri. Un strat gros de praf virtual s-a asternut peste site-ul a carui necesitate a fost mentionata in proiect si pentru care, desigur, s-au cheltuit bani.
Proiectul “Respiră Aerul Istoriei” a avut o durată de implementare de 14 luni, începând cu data de 19 noiembrie 2010. Valoarea totală a proiectului este de 1.033.249,95 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 665.850,04 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 94.002,36, iar cofinanţarea municipiul Alba Iulia este de 23.500,59 lei, restul reprezentând valoarea TVA-ului şi a cheltuielilor neeligibile ale proiectului.