După ce manualele școlare întârzie să apară pe băncile elevilor de clasa I și a II-a, Ministrul Educației, Remus Pricopie, a anunțat că, pâna la rezolvarea situației, elevii vor folosi manualele vechi. Asta în condițiile în care programa școlară este una nouă.
Manualele vechi, existente în unitățile de învățământ, au fost împărțite astăzi elevilor de clasa a II-a, urmănd ca până pe 24 septembrie inspectoratele școlare județene să distribuie și manualele vechi retipărite pentru clasa I. Chiar și în aceste condiții, întârzierea apariției manualelor școlare noi, conforme cu programa, nu este văzută ca o piedică în calea bunului mers al învățământului.
După finalizarea manualelor noi, acestea vor fi folosite în paralel cu cele vechi, în unitățile școlare în care se va dori acest lucru.