„Portul tradițional din Cergău”, premiat la Festivalul Internațional de Film Etnografic-Zlatna

Published

on

Duminica seara, la Zlatna, Asociatia Arta si Traditii Mestesugaresti Alba a fost premiata in cadrul celei de a doua editii a Festivalului international de film etnografic – Zlatna. Filmul etnografic „Portul tradițional din Cergau”, in regia Petrutei Pop, a obtinut premiul pentru cel mai bun film la sectiunea conservarea patrimoniului material.

 

În prezența publicului numeros, trofeul a fost înmânat de președintele juriului, actorul Dorel Vișan, iar diploma de către primarul Silviu Ponoran. Filmul etnografic „Portul tradițional din Cergău”, realizat în 2013, redescoperă portul străvechi de sărbătoare de la sfârșitul secolului al XIX-lea, femeiesc și bărbătesc, reconstituit după tehnicile vechi ale țesutului și cusutului de către un grup de femei, păstrătoare ale meșteșugurilor și tradițiilor locale, din satele Lupu, Cergău Mic și Cergău Mare. 

Filmul face parte din proiectul „Reconstituirea portului tradițional din Cergău – Restituire parțială a patrimoniului imaterial local”, finanțat de AFCN, și urmărește creșterea respectului și a responsabilității față de patrimoniul imaterial și material local și național, stimularea meșteșugului țesutului și cusutului tradițional, prin creșterea numărului celor care doresc să confecționeze și să dețină costume populare autentice.

 

 

Advertisement

 

Cele mai citite

Exit mobile version