In ciuda unor avertismente venite de la Bucuresti, Alianta dintre PDL si PNL de la Consiliului Judetean Alba va continua si in acest an. Cele doua formatiuni politice sunt multumite de colaborarea pe care au avut-o pana acum.
La nivelului judetului Alba, alianța USL este o utopie, fiind valabilă doar teoretic. La nivel local, uniunea dintre PSD si PNL nu a functionat deloc, după alegerile locale si parlamentare din 2012. Social democrații au acuzat in dese rânduri faptul că liberalii au ales să colaboreze la nivel de consiliu judetean impreuna cu democrat liberalii, iar ulterior si la nivelul consiliului local Alba Iulia.
Liderul liberal Teodor Atanasiu consideră că PNL Alba nu a încălcat protocolul cu PSD. Argumentând, a precizat că USL nu a câstigat alegerile în Alba, motiv pentru care, susține senatorul, liberalii au fost nevoiți să formeze în unele administrații locale sau în cea județeană majorități politice cu alte partide, în condițiile în care nu au găsit ințelegere la colegii de alianță. Liderul liberal a adaugat faptul că a vorbi de nerespectarea protocolului USL în Alba înseamnă a nu-l cunoaște.
Președintele Legislativului de Alba, Ion Dumitrel, a dat asigurari ca la nivel judetean nu s-a tinut cont de culoarea politică în alocarea fondurilor, alianțele functionand pentru a exista o majoritate.