De la anul, legea salarizarii in sistemul bugetar ar putea sa se modifice din nou. Se incerca astfel ca diferenta dintre salariul minim si maxim sa nu fie mai mare de 1 la 7, iar plata bugetarilor sa se faca tinand cont de anumite criterii de performanta. Totodata, salariul minim, doar in sistemul bugetar, ar urma sa creasca la 1000 de lei pe luna.
In cazul in care legea salarizării va fi modificata, atunci directorii de Instituţii vor avea o putere mai mare de a decide atât in privinta numărului de angajaţi, cât şi asupra nivelului de salarizare al acestora, a declarat premeierul Victor Ponta.
„Eu vreau să iau instituţiile publice. Iau bugetul de anul asta – nu tai niciun leu –, dar vreau să las o posibilitate mai flexibilă ca între un minim şi un maxim – acum sunt şi salarii prea mari la stat – să dau mai multă flexibilitate conducătorului instituţiei, care să ţină cont de performanţa angajaţilor şi de necesitate. Dacă nu mai are nevoie de 100, ci doar de 80 să rămână cu 80 şi să-I plătească mai bine”.
Prin noua lege a salarizării, veniturile bugetarilor vor fi majorate pe etape, în mod succesiv, dar numai pentru anumiţi funcţionari, respectiv pentru aceia al căror salariu de încadrare este mai mic decât cel care va rezulta prin aplicarea noii legi. Schema de salarizare, care ar putea fi aplicată de anul viitor, se va încadra în cheltuieli cu personalul pe care bugetul de stat le suportă anul acesta, maximum 7% din PIB.