Micii șahisti din Alba, vedete la campionatele naționale.

Published

on

După ce s-au remarcat in proba de sah clasic, tinerii sahisti din Alba s-au aflat printre protagonistii naţionalelor de juniori la sah si in probele “scurte” ale competitiei.

 

Proba de şah rapid s-a dovedit a fi şi de această dată “specialitatea casei” pentru juniorii albaiulieni. Extrem de motivat după medalia de bronz obţinută la proba de şah clasic, Radu Ţâmpea, CSU Alba Iulia, nu a lăsat nicio şansă adversarilor săi obţinând 8,5 puncte în 9 partide, cu un punct mai mult decât următorul clasat Teodor Nedelcu, CS Micul Prinţ Brăila. Acesta a fost primul titlu de campion naţional de juniori pentru mezinul delegaţiei albaiuliene care a început să studieze şahul la vârsta de 5 ani cu Florin Ungurean, un tânăr şahist albaiulian aflat de câteva luni la muncă în Germania, şi care în prezent este antrenat de maestrul FIDE Marius Ceteraş şi multiplul campion de juniori Mihnea Costachi (14 ani). Nici acesta din urmă nu s-a lăsat mai prejos câştigând titlul de campion naţional de şah rapid la categoria sa de vârstă. Fără să rişte prea mult, Mihnea Costachi (CSU Alba Iulia) s-a impus cu 7,5 puncte din 9 partide (6 victorii şi 3 remize), devansându-i pe Vlad Zubcu (CS Politehnica Iaşi) 7p şi Alexandru Călin (CS Micul Şahist Iaşi) 6,5p. Competiţia s-a încheiat cu proba cea mai spectaculoasă, cea de blitz, în care concurenţii au avut la dispoziţie ca timp de gândire câte 3 minute pentru toată partida, plus încă 2 secunde adiţionale la fiecare mutare efectuată. Şi la această probă juniorii CSU Alba Iulia au fost foarte determinaţi obţinând noi medalii de aur. Dacă Radu Ţâmpea a lăsat 3 remize adversarilor, impunându-se în faţa lui Mihai Hogaş (CS Micul Şahist Iaşi) datorită coeficientului Bucholtz superior, ambii acumulând câte 7,5 puncte, Mihnea Costachi a fost mai puţin darnic cu adversarii săi, câştigând toate cele 9 partide! Juniorul albaiulian i-a devansat cu 2 puncte pe următorii clasaţi Alexandru Banzea (ACS Apa Nova Bucureşti) şi Vlad Zubcu (Politehnica Iaşi). Un bilanţ excelent de 6 medalii, dintre catre 5 de aur şi una de bronz, pentru juniorii de la CSU Alba Iulia.Teiuşanul Adrian Sechereş (CSS 1 Timişoara) s-a remarcat şi el în ultimele probele obţinând titlul de campion naţional la blitz, precum şi două medalii de argint în probele de dezlegări şi şah rapid la categoria băieţi sub 16 ani.

Advertisement

Cele mai citite

Exit mobile version