După doar o săptămână de pregătire sub comanda noului antrenor, Dan Mănăilă cugirenii au efectuat primul joc de pregătire. Aceștia au avut parte de un adversar tare, prim-divizionara A.S.A. Târgu Mureș.
Cu multe nume noi in lot formația de sub poalele Drăganei s-a deplasat la Târgu Mureș pentru o partidă de verificare cu nou promovata în prima ligă, ASA Târgu Mureș formația ce a reușit să-și alcătuiască un lot cu nume sonore din fotbalul românesc precum Ianis Zicu, Hora, Janos Szekely, Edi Stănciou, Sepsi Laszlo sau Marius Constantin. Cugirenii au inceput partida în formula: Ignat – Bold, Kalai, Ștefan Radu, Medeșan – Necșulescu, Vajda, Neagu, Șuteu – Itu, Cîrstean, iar după pauză au intrat Tăban, Negură, Goronea, AIanc, Homei, Dîncan, Cristi Kilin, Șuvaina și Horgoș. Metalurgistul a pierdut partida cu 4-0 dar prestația a fost una dătătoare de speranțe pentru următorul sezon. Golurile au fost înscrise de De Jesus, Hora – două și Szekely. Conducerea cugirenilor încearcă să găsească un oponent pentru un nou meci amical la finalul săptămânii, miercurea viitoare fiind întâlnirea de cupă cu Speranța Biertan.