Connect with us

Mare Sărbătoare la Cistei

Published

on

sarbatoare

Duminica, la Cistei a fost dubla sarbatoare. S-a inaugurat caminul cultural, renovat din temelii, si, totodata, au fost felicitate, de autoritatile locale si judetene, reprezentantele sexului frumos, cu ocazia Zilei Femeii.

sarbatoare

 

Administrația locală a comunei Mihalț, cu sprijinul nemijlocit al Consiliului Județean Alba, a investit în fața nouă Căminul Cultural din Cistei aproximativ 350.000 lei. Sărbătoarea a debutat cu liturghia de duminică de la biserica ortodoxă din sat, la care au participat alături de primarul Flavius Breaz, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, senatorul Alexandru Pereș, vicepreședinții Alin Cucui și Florin Roman, consilierul județean Marius Hațegan, alte oficialități locale și județene.

În jurul orei 12.00, în prezența a câteva sute de cisteieni și mihălțeni a fost sfințit Căminul Cultural, lăcaș de cultură mare, luminos și cochet, cum puține există în mediul rural.

După slujba de sfințire a căminului cultural, oficiată de un sobor de preoți din comuna Mihalț, oficialitățile locale și județene au oferit flori, cu ocazia Zilei Femeii, doamnelor și domnișoarelor prezente la sărbătoare.

Advertisement

Cu o capacitate de aproximativ 200 de locuri, Căminul Cultural din Cistei oferă condiții ideale pentru manifestările cultural-artistice, grație implicării primarului Flavius Breaz, a administrației locale, dar și a Consiliul Județean Alba. Trebuie precizat aici că și în Obreja au avut loc lucrări identice de renovare a căminului cultural, investiția în ambele lăcașuri de cultură fiind de aproximativ 700.000 de lei, jumătate din sumă fiind contribuția Consiliului Județean Alba.

Oficialitățile județene prezente au felicitat administrația locală, personal pe primarul Flavius Breaz, pentru implicarea activă în viața comunei și le-au urat localnicilor toate cele bune.

In final, a avut loc un spectacol de excepție susținut soliști și instrumentiști de pe raza comunei, precum și de ansamblul de dansatori din Mihalț, prezent cu artiști din trei generații. Precizând că ansamblul este coordonat de învățătoarea Elena Muntean, împreună cu instructorii Lavinia și Rareș Bobițan, vă lăsăm în compania bobocilor ansamblului de dansatori din Mihalț jucând Haidăul.

Advertisement
Continue Reading
Advertisement

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com