Rezultate oficiale partiale (96,5% sectii numarate): Klaus Iohannis 54,66%, Victor Ponta 45,33%
Biroul Electoral Central (BEC) a anuntat luni dimineata, la ora 9:00, rezultate oficiale partiale dupa centralizarea voturilor din 96,5% din sectiile de votare. Conform datelor furnizate de BEC, Klaus Iohannis a obtinut 54,66% din voturi, iar Victor Ponta 45,33%.
Aseara, urmarind audientele televiziunilor din Romania aproximativ 4 milioane de romani il sarbatoreau pe Victor Ponta ca fiind noul presedinte al tarii, sa nu mai vorbim de sutele, miile de site-uri online care se bazau pe aceleasi surse, aceleasi sondaje.
Iohannis: „Votul a decurs fenomenal, o prezenţă enormă, vă mulţumesc tuturor”
Cine este Klaus Iohannis
Klaus Werner Iohannis s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, şi a absolvit în anul 1983 studiile de fizică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. După terminarea facultății, a fost mai întâi profesor de fizică la unele școli din Sibiu, iar din 1989 la Liceul Samuel von Brukenthal. În anul 1997 a devenit inspector școlar general adjunct, iar între 1999 și 2000 a fost inspector școlar general al județului Sibiu. Începând din anul 2000 este primar al municipiului Sibiu şi a fost reales în 2004, 2008 și 2012, de fiecare dată din partea Forumului Democrat al Germanilor din România.
Din 28 iunie 2014 este președintele PNL și candidatul ACL la alegerile prezidențiale din 2014. Aceasta s-a luptat în cel de-al doilea tur al alegerilor cu Victor Ponta, după ce în primul tur al alegerilor a obţinut un scor de 30.37% din voturile valide ale celor care s-au prezentat în secţiile de votare.