Înscrieri pentru BAC-ul de toamnă

Published

on

Elevii de clasa a XII-a care nu au trecut de prima sesiune a examenului maturității mai au o a doua șansă: bacalaureatul de toamnă.

În județul Alba, dupa prima sesiune, au rămas nepromovați peste 800 de candidați, din numărul total de înscriși. 

Absolvenţii de liceu, care nu au reuşit să ia examenul de Bacalaureat se pot înscrie de luni, 14 iulie și până pe 18 iulie pentru probele din august-septembrie. Condiţiile de desfășurare, ale examenului din toamnă, vor fi la fel de stricte, iar nivelul de dificultate al subiectelor va fi similar celor din prima sesiune. După analizarea cererilor de înscriere în examen, pe data de 18 august începe examenul de Bacalaureat. Ca în fiecare an, primele probe sunt cele orale și practice, care se vor desfășura până pe data de 22 august.  Probele scrise vor începe pe 25 august cu examenul la Limba şi literatura română, urmat în data de 26 august de proba la Limba şi literatura maternă. În data de 27 august va avea loc proba obligatorie a profilului, iar în data de 29 august proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate în data de 1 septembrie, până la ora 12.00, iar cei nemulţumiţi de notele primite vor putea depune contestaţii în aceeaşi zi între orele 12.00 şi 16.00. Contestaţiile vor fi rezolvate în perioada 2-3 septembrie, iar rezultatele finale după contestaţii vor fi afişate în data de 4 septembrie.   De precizat că după prima sesiune a examenului de Bacalaureat, la nivelul județului, rata de promovabilitatea a fost de 67,8 la suta. 

Advertisement

Cele mai citite

Exit mobile version