Consiliul Judetean propune fermierilor din Alba un nou concept aducator de venituri suplimentare. E vorba de ferma pedagogica, forma de activitate care se aplica cu succes in tarile dezvoltate din Uniunea Europeana.
Luni a avut loc la Consiliul Judetean AlbaComitetul de Dezvoltare Rurala, eveniment la care au participat, alaturi de specialistii Legislativului de Alba, peste 60 de fermieri. Tematica intalnirii a constat in identificarea si dezbaterea nevoilor și a sprijinului necesar dezvoltării asociațiilor profesionale ale fermierilor din județ, valorificarea superioară a produselor prin circuite scurte de distribuție și posibilități de obținere de venituri suplimentare printr-un nou concept pentru agricultura autohtonă: ferma pedagogică. În debutul dezbaterilor, președintele Ion Dumitrel, a precizat că Legislativul de Alba va sprijini in permanență dezvoltarea agriculturii județene.
Ferma pedagogică este conceptul prin care fermierii, fără a investi, pot obține venituri suplimentare. Concret, acest tip de fermă este o structură de primire în scop educativ și de petrecere a timpului liber, unde vizitatorii – copii, tineri sau adulți participă la activitățile fermei.
Obiectivele acestui tip de fermă sunt multiple: contribția la dezvoltarea locală, inițierea în economia agricolă, întărirea legăturii dintre oraș și sat, responsabilizarea individului, dar, mai ales, suplimentarea de venituri pentru fermieri.
Duminică, 23 februarie, în cadrul emisiunii „Agricultura în județ” veți putea urmări un amplu material pe această interesantă temă: conceptul de fermă pedagogică.