Elevii din Alba se informează despre Uniunea Europeană

Published

on

Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a lansat a patra editie a campaniei de informare si comunicare “Europa, casa noastra”. Programul se adreseaza elevilor şi profesorilor din învaţamantul primar, gimnazial ai liceal și are drept scop derularea unor activitati cu dimensiune europeană prin care elevii sunt incurajati sa se informeze despre Uniunea Europeana, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evolutii din domeniul afacerilor europene.

Campania “Europa casa noastră” se va derula pe parcursul întregului an, sub egida Anului European al Cetățenilor și conţine trei seturi de activităţi: “Vizite şi dezbateri în şcoli”, concursul de proiecte „Lider european” și concursul de desene „Europa mea”. Echipa de comunicatori va organiza două întâlniri cu elevii din județul Alba: joi, 27 martie, la ora 14:00 la Școala Gimnazială Cricău, unde se va discuta despre Uniunea Europeană), iar la ora 14:00 la Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel” Alba Iulia, unde liceenilor le va fi prezentat concursul de proiecte Lider European. Concursul va oferi liceenilor posibilitatea de a-şi însuşi noţiuni de leadership şi tehnici de prezentare prin participarea la un concurs de proiecte care va avea două etape: locală şi naţională. Liceenii trebuie să identifice o problemă în comunitate pe care să o rezolve cu ajutorul unui proiect. Echipele care fac cele mai reușite 8 proiecte se vor califica în etapa finală, când vor merge la București și își vor prezenta proiectele în fața unui juriu. Se vor acorda 3 premii a 500 euro și 5 mențiuni a câte 100 euro fiecare. Profesorii coordonatori ai echipelor finaliste vor primi câte o excursie la Bruxelles la Comisia Europeană.

Cele mai citite

Exit mobile version