Asociatia Intercomunitara de Dezvoltarea Alba Iulia, Asociatia A.S. 2001 Alba Iulia si Asociatia SM Speromax Alba organizeaza luni, 15 decembrie, seminarul cu tema ”Egalitatea de sanse – obiectiv sau realitate?”. Evenimentul se deruleaza in cadrul proiectului ”Promovarea dreptului la egalitate de sanse si incluziune sociala pentru femei”.
În cadrul seminarului, găzduit de sala de conferințe a Direcției Programe a Primăriei municipiului Alba Iulia, vor vorbi experți în domeniul egalității de șanse, precum și reprezentanți ai AIDA.
Proiectul ”Promovarea dreptului la egalitatea de șanse și incluziune socială pentru femei” se derulează pe o perioadă de 18 luni în cadrul Programului Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane și este finanțat din Fondul Social European. Obiectivul general este promovarea egalității de șanse și facilitarea accesului pe piața muncii a femeilor din județul Alba.