De saptamana viitoare apar primele ninsori. Estimarea apartine Administrației Naționale de Meteorologie si este valabila pentru intervalul 17-30 noiembrie 2014.
Începând din 20 noiembrie, valorile termice diurne vor scădea, devenind normale pentru această perioadă din an, estimează meteorologii pentru Transilvania. Urmează apoi temperaturi sub mediile climatologice, cu un ecart mediu al maximelor de 4-7 grade. Regimul minimelor nocturne va avea aceeași evoluție, astfel că la început acestea se vor situa, în cea mai mare parte a regiunii, peste cele obișnuite, cu o medie de 2 și 5 grade, apoi vor scădea continuu, urmând a se a se încadra între -2 și +2 grade, cu valori medii local mai mici, spre -5 grade, către sfârșitul lunii, apreciază Administrația Națională de Meteorologie. Pe arii extinse, vor fi ploi, în primele zile, moderate cantitativ în jurul datei de 19 noiembrie, iar în restul intervalului vor fi precipitații în general slabe, cu caracter local, care, după data de 20 noiembrie, vor fi mixte.