Comitet de dezvoltare a Munților Apuseni

Published

on

Marți, 11 martie, de la ora 11.00, la sediul Primăriei Orașului Câmpeni, Consiliul Județean Alba organizează o întâlnire cu caracter consultativ. Scopul principal al intalnirii este analizarea și discutarea soluțiilor de dezvoltare a zonei Munților Apuseni.

La întâlnire sunt invitați să participe atât agenți economici, cât și reprezentanții celor 24 de administrații locale din această zonă, ONG-uri și reprezentanți ai instituțiilor publice. Una dintre finalitățile întâlnirii va fi crearea Comitetului de Dezvoltare Apuseni. Acesta urmează să funcționeze după modelul Comitetului de Dezvoltare Economică a Județului Alba, ocupându-se însă exclusiv de problematica Munților Apuseni. Tot în cadrul întâlnirii de luni se va dezbate și etapa de analiză și diagnostic a stării actuale de dezvoltare economică din cadrul Strategiei de Dezvoltare Economică a județului Alba. Consultările vor fi folosite ca punct de plecare pentru redactarea viziunii și obiectivelor strategice ale acestui document programatic, prin care se vor stabili scenarii și direcți strategice de dezvoltare pentru perioada 2014-2020. Vor putea fi astfel formulate politici și programe care să abordeze cei trei poli de dezvoltare ai zonei Munților Apuseni: Abrud, Baia de Arieș și Câmpeni. 

Cele mai citite

Exit mobile version