Biologul din Alba, dispărut anul trecut, s-a înecat în Pacific
Published
13 ani ago
on
By
Dupa mai bine de un an de la disparitia biologului Mihai Ioan Muncuş-Nagy, in oceanul Pacific, autoritatile din Noua Zeelanda au facut publice concluziile in acest caz. Potrivit acestora, cel mai probabil biologul albaiulian s-ar fi inecat.
Aflat anul trecut, in cadrul unei misiuni de voluntariat in insula Raoul din Pacific (Noua Zeelandă), biologul Mihai Ioan Muncuş-Nagy, originar din AlbaIulia, a disparut in zona Kermadec, în timp ce efectua măsurători ale temperaturii apei, la circa 1.100 km de coasta Noii Zeelande. Trupul său nu a fost găsit niciodată.
Potrivit unui raport al autoritatilor neozeelandeze, facut astazi public , cel mai probabil românul ”a căzut, dintr-o cauză sau alta, şi s-a înecat în cele din urmă”. Deşi dovezile nu justifică ipoteza că Muncuş-Nagy ar fi fost măturat de un val, anchetatorii cred că acesta a căzut în apă şi a intrat în panică, fapt ce i-a provocat decesul.
Mihai Muncuş s-a născut pe 11 decembrie 1978 la Alba Iulia. A absolvit Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan“ în 1997, profilul matematică-fizică. In perioada 1998 – 2003, a studiat la Universitatea din Oradea – Facultatea de Protecţia Mediului, domeniul silvicultură. A absolvit facultatea ca şef de promoţie.
Mihai Muncuş, a fost implicat în multe activităţi privind protecţia naturii. În Alba a înfiinţat o asociaţie care are ca obiect de activitate conservarea biodiversităţii din zona Munţilor Trascău. A înfiinţat asociaţia „Biounivers“, împreună cu soţia Kinga Nagy şi alte 13 persoane, cu scopul de a contribui la conservarea biodiversităţii din zona Munţilor Trascău, judeţul Alba. Asociaţia deţine în custodie şase rezervaţii naturale printre care Cheile Vălişoarei, Pădurea de stejar pufos de la Mirăslău, Cheile Plaiului şi Cheile Siloşului. Asociaţia a reuşit să pună bazele primului traseu tematic din Depresiunea Trascăului, care a fost marcat în 2010 pentru ca turiştii să poată vizita cele mai importante atracţii turistice ale zonei.