Azi e Ziua Mondiana a teatrului

Published

on

Traim intr-o lume incerta, lucrurile se intampla intr-un ritm atat de alerg incat rareori mai apucam sa simtim. Avem nevoie de teatru, de arta, de carti, de spirit, de cultura, de frumos, poate mai mult ca oricand. Astazi, o lume intreaga sarbatoreste Ziua Mondiala a Teatrului. Va invitam si pe dumneavoastra in aceasta sfera magica. 

Anual, de Ziua Mondială a Teatrului, pe lângă manifestările ce au loc în toată lumea, o personalitate culturală este invitată să-şi exprime gândurile legate de acest eveniment, într-un mesaj internaţional, care se difuzează în lumea întreagă, în zeci de limbi.

Mesajul internaţional din acest an este lansat de dramaturgul Brett Bailey.

Oriunde se află o societate umană, acolo se manifestă nestăpânitul Spirit al Spectacolului.

Sub copaci în sate minuscule sau pe scene dotate cu tehnologii avansate din marile metropole ale lumii; în săli de clasă sau pe cîmpuri şi în temple; în mahalale, pieţe ale oraşelor, centre comunitare sau subsoluri din centrele vechi ale oraşelor, oamenii se adună pentru a intra în comuniune cu efemerele lumi teatrale pe care le creăm pentru a ne exprima complexitatea umană, diversitatea, vulnerabilitatea în carne şi oase, prin răsuflare şi voce.” 

Ziua Mondială a Teatrului a fost fondată în 1957 de către Institutul Internaţional de Teatru şi este, de atunci, sărbătorită anual în centrele institutului şi de comunitatea teatrală internaţională.

Advertisement

Cele mai citite

Exit mobile version