Alba Iulia – Strada blocată spre șoseaua de centură

Published

on

Mâine se execută lucrări la un tronson de cale ferată din zona municipiului Alba Iulia.

Din acest motiv, pe strada Mărășești, la ieșire spre șoseaua de centură a orașului, va fi închisă mâine, între orele 8.00-12.00.

Mâine, între orele 8.00-12.00, nu se va putea circula pe strada Mărășești din Alba Iulia. Având în vedere că de pe străzile Mărăşeşti şi Bucureşti şi altele din zona adiacentă trecerii de cale ferată șoferii nu vor avea, în acest interval, ieşire spre şoseaua de centură şi Drâmbar, acestora li se recomandă rute ocolitoare.
În această perioadă, se desfăşoară lucrări de modernizare a căii ferate pe tronsonul Coşlariu-Vinţu de Jos, inclusiv pe raza municipiului Alba Iulia şi Sântimbru. Proiectul este unul de interes naţional, de modernizare a “CF Braşov-Simeria”. Lucrările au fost întârziate un an şi au primit un nou termen de finalizare – 30 noiembrie anul viitor.
Cert este că după terminarea lucrărilor, trenurile de călători vor circula cu o viteză maximă de 160 de kilometri pe oră, iar cele de marfă vor ajunge până la 120 de kilometri pe oră.

Advertisement

Cele mai citite

Exit mobile version