Alba Iulia, pe locul 4 in topul preferintelor pentru capitala de regiune

Published

on

Potrivit unui sondaj realizat la solicitarea autorităţilor şi prezentat ieri de vicepremierul Dragnea, orasele favorite a deveni capitale de regiune sunt Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Braşov, Ploieşti şi Constanţa. Conform rezultatelor acestui sondaj, opiniile au fost exprimate de populaţia din interiorul fiecărei regiuni de dezvoltare, aşa cum au fost acestea creionate până în prezent.

In regiunea centru, care ne intereseaza si care ar urma sa cuprinda judetele Alba, Sibiu, Brasov, Mures, Harghita si Covasna, municipiul Brasov a obtinut cel mai bun procentaj – 27,5% si, conform sondajului, pare favorita in disputa pentru resedinta de regiune. Dintre cei chestionati, doar 14,5% au votat pentru Alba Iulia capitala de regiune. Potrivit sondajului, Sibiul a obtinut 25,7% din voturile celor chestionati, Targu/Muresul 15,2%, Miercurea Ciuc 4,2%, Sfantu Gheorghe 2,4% si Odorheiul Secuiesc / 1%.

In regiunea care ar urma să fie formată din Bucureşti şi judeţul Ilfov, 93,9% din cei chestionaţi sunt de părere că Bucureşti ar trebui să fie reşedinţa viitoarei regiuni de dezvoltare.

Locuitorii din zona Banatului au indicat în proporţie de 69,5% Timişoara drept reşedinţa regiunii care ar urma să fie formată din judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş Severin. Timişoara este urmată de Deva cu 10,5% şi Arad cu 10%.

Advertisement

Locuitorii judeţelor Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud susţin în proporţie de 63,2% ca reşedinţa viitoarei regiuni să fie la Cluj-Napoca, pe locul al doilea situându-se municipiile Oradea şi Baia Mare, cu câte 9,5%.

În Oltenia, regiunea care ar urma să fie formată din judeţele Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea şi Mehedinţi, 59,8% din respondenţi vor ca municipiul Craiova să fie reşedinţă de regiune. Târgu Jiu a fost indicat de 7,9% din respondenţi, iar Slatina de 5,6%.

În zona sud-Muntenia, compusă din judeţene Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Ialomiţa, Giurgiu şi Călăraşi, 28,1% din cei chestionaţi vor ca municipiul Ploieşti să fie reşedinţă de regiune, pe locul al doilea situându-se municipiul Piteşti, cu 12,5%.
În Moldova, în regiunea care ar urma să includă judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Bacău, locuitorii acestora sunt de părere, conform rezultatelor sondajului prezentat de Liviu Dragnea, că municipiul Iaşi ar trebui să fie reşedinţă de regiune, acesta fiind indicat de 48% din cei chestionaţi. Pe locul al doilea se află municipiul Suceava cu 12,2%, urmat de Piatra Neamţ cu 11,1%.

În sfarsit, în regiunea care ar urma să includă judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Buzău şi Vrancea, 23,8% din cei chestionaţi vor ca municipiul Constanţa să fie reşedinţă de regiune, pe locurile următoare aflându-se Galaţi – 14,8% şi Brăila – 14,4%.

Advertisement

Cele mai citite

Exit mobile version