Alba Iulia are o nouă si modernă staţie de epurare
Published
12 ani ago
on
By
Joi, 2 octombrie, se va inaugura noua staţie de epurare a municipiului Alba Iulia. La eveniment au fost invitate să participe oficialităţi locale şi judeţene, precum şi reprezentanţi ai Guvernului.
In valoare de aproximativ 10 milioane de euro, noua statie de epurare a apelor menajere din municipiul Alba Iulia a fost realizată în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba”, proiect cofinanțat prin Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu. Inaugurarea modernei stații de epurare a municipiului Alba Iulia, va avea loc mâine, de la ora 12.00, în incinta vechii stații. La deosebitul eveniment au fost invitați ministrul Mediului, Attila Korodi, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici și directorul general al Autorității de Management POS Mediu, Ciprian Ghioc. La inaugurare vor participa, de asemenea, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, prefectul Gheorghe Feneșer, primarul albaiulian Mircea Hava, alte oficialități locale și județene.