Cine spunea că romantismul e pe cale de dispariție? Bogdan Simtea, un tânăr îndrăgostit lulea, a demonstrat contrariul. Și-a cerut iubita de soție într-un mod inedit, pe pista de raliu de la Straja. Emoționantul moment a avut loc în cadrul celei de-a X-a ediții a “Alba Motor Challenge”.

Pasionat fiind de cursele cu multi cai putere, Bogdan Simtea, un tânăr îndragostit, s-a gândit să îmbine pasiunea sa cu.. iubirea. Așa că a ales ca loc pentru cererea în căsătorie chiar pista de raliu. Complice i-a fost binecunoscutul pilot albaiulian Mihai Beldie Jr. Cererea a fost una reusită. Răspunsul primit – un mare “DA”, a fost urmat de ropote de aplauze din partea celor prezenți la fața locului.
Felicitări tinerilor proaspăt logodiți! Așteptam o nuntă cel puțin la fel de inspirată!