Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, intr-o vizita in judetul Alba, ca presedintele Traian Basescu a raspuns doar, pe jumatate, la apelul sau privind promulgarea bugetului. Ca atare, de la 1 ianuarie va fi aplicata indexarea pensiilor.
Proiectul Legii bugetului de stat si cel al Legii bugetului asigurarilor sociale de stat, pe anul 2014, au fost trimise spre promulgare presedintelui Traian Basescu. Presedintele a declarat insa ca va promulga legea bugetului asigurarilor sociale in aceeasi zi in care o va primi, in schimb bugetul de stat il va putea „consulta”, pentru a-si formula un punct de vedere, pana pe 29 decembrie. In aceste conditii, Premierul se declara „bucuros pe jumatate”.
Preşedintele Traian Băsescu a avertizat, de nenumarate ori, că, dacă Executivul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşterea accizei pe combustibil, nu va accepta bugetul de stat pe anul 2014, în forma actuală, existând posibilitatea de a-l ataca la Curtea Constituţională.