Connect with us

96 de ani de la moartea eroului Unirii Ion Arion

Published

on

In Gara din Teius a avut loc, pe 30 noiembrie, un moment deosebit. E vorba de comemorarea a 96 de ani de la moartea stegarului Ion Arion, martir al Marii Uniri de la Alba Iulia.

96 de ani

Tânărul Ion Arion – martir al Unirii împușcat în Gara Teiuș de maghiari, într-un tren care ducea, în 30 noiembrie 1918, delegații județului Cluj la Alba Iulia, a murit cu tricolorul în mână. Acum, la 96 de ani de la tragedie, administrația locală din Teiuș a organizat pe peronul gării orașului un moment solemn dedicat tânărului stegar din satul Agriș. În cadrul manifestărilor, la care au participat consilierii locali, primarul Teiușului, Mirel Hălălai, primarul comunei Stremț, Traian Popa, teiușeni și invitați din afara localității, au avut loc o slujbă de pomenire a eroului martir și un frumos moment artistic prezentat de elevii din Teiuș. Nu a lipsit parada pompierilor din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Teiuș. Nu avem voie să uităm că înaintașii noștri și-au dat viața pentru o țară unită, liberă și independentă, a spus cu această ocazie primarul Mirel Hălălai. Stegarul martir Ion Arion este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.

 

Advertisement
Continue Reading
Advertisement

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com