IPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia a efectuat joi o vizită pastorală la preoții și credincioșii din parohiile de pe Târnava Mică. În aceste întâlniri au fost discutate, printre altele, problemele specifice parohiilor, inclusiv cele materiale.
Vizitele canonice au avut loc în parohiile Sâncel, Pănade, Lunca Târnavei, Biia, Şona, Sânmiclăuş, Jidvei, Căpâlna de Jos, Veseuş şi Cetatea de Baltă.Cu această ocazie, ÎPS Irineu i-a îndemnat pe preoții slujitori, în parohiile cercetate, la îndeplinirea cu maximă responsabilitate a misiunii încredinţate şi la menţinerea unui etalon de slujire cât mai ridicat.