55.000 lei, incasati necuvenit de beneficiari ai indemnizatiei pentru cresterea copilului!
Published
12 ani ago
on
By
Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Alba a efectuat luna trecuta controale privind stabilirea, acordarea si plata indemnizatiei pentru cresterea copilului. De asemenea, a verificat beneficiarii care au primit subvenții în perioada 2011-2013.
Verificările au identificat 206 dosare ale beneficiarilor de indemnizație pentru creșterea copilului cu suspiciunea realizării de venituri concomitente în perioada acordării indemnizaţiei, existând totodată și suspiciuni cu privire la cuantumul indemnizației. În urma verificărilor, au fost întocmite 9 note de constatare şi s-au dispus 22 măsuri de remediere prin recuperarea a aproximativ 55.000 de lei, sume care s-au dovedit a fi fost încasate în mod necuvenit.
Pe parcursul lunii mai, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și InspecțieSocială Alba au mai efectuat controale la 19 asociații și fundații din județ care prestează servicii sociale, unde au identificat deficiențe în ceea ce privește gestiunea actelor. Au fost dispuse peste 60 de măsuri de remediere, iar la Unitatea Medico-Socială din Ocna Mureș, unde a fost constatată cea mai mare lipsă de acte cât și alte iregularități majore, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5000 lei.
Nu în ultimul rând,inspectorii sociali au verificat beneficiarii care au primit subvenţii în perioada 2011 – 2013 şi au avut încheiate cu agenția convenţii pentru acordarea de servicii sociale. În urma verificărilor, s-a constatat că nu s-a făcut nici o plată necuvenită.