Se reface autostrada pe tronsonul Cunța-Săliște

Vești proaste pentru cei care mai credeau că la noi se poate face o autostradă normală, utilizabilă și la un preț decent.

CNADNR a decis să demoleze o bucată de câteva zeci de metri din tronsonul Cunța-Săliște al autostrăzii Sibiu-Orăștie, după ce la km 60 au fost găsite masive infiltrații de apă care afectează pământul de sub autostradă.

În lungime de 22,1 km, tronsonul 3 Cunța-Săliște al autostrăzii a costat peste 604 milioane de lei, cel mai scump din cele 4 al autostrăzii Sibiu-Orăștie. Tronsonul cuprinde zone afectate de alunecări de teren, precum și viaductul de la Aciliu, judeţul Sibiu, cel mai mare din ţară.

Constructorul tronsonului 3 este firma italiană Impregilo, care a notificat CNADNR-ul privind problemele de pe tronson. Deși cunoștea problemele de pe tronsonul 3, Compania Națională a decis continuarea lucrărilor, fără a modifica traseul autostrăzii pe un teren mai stabil.

Tronsonul Cunța-Săliște a fost închis de CNADNR la începutul lunii septembrie pentru reparații.

Autostrada Sibiu-Orăștie a fost inaugurată în noiembrie 2014 de către premierul Ponta, chiar înainte de alegerile prezidențiale, deși nu s-a făcut nici o recepție a lucrărilor.

Întrebarea legitimă care se pune este: Cine e bun de plată? Constructorul italian sau Guvernul, adică românii, cetățenii plătitori de taxe?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *