În slujba credinței
Sâmbătă la Alba Iulia a avut loc un eveniment deosebit în cadrul căruia cavalerii din cadrul Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim
au luat parte la un ceremonial desfășurat la Catedrala Romano Catolica Sfântul Mihail din Alba Iulia. Cavalerii au depus aici o coroană de flori la mormântul lui Iancu de Hunedoara după care au asistat la Sfânta Liturghie. Întregul ceremonial, ce a inclus deplasarea pe strada Mihai Viteazul s-a desfășurat într-o atmosferă discretă și plăcută. Crezul cavalerilor templieri: Non Nobis Domnine, Non Nobis sed Nomini Tuo da Gloriam arată aspirația lor pentru propovăduirea și apărarea credinței și idealurilor creștine.