Doina Aiudului, trecut, prezent și viitor

Ansamblul Doina Aiudului împlinește în acest an 15 ani de funcționare, însă acest ansamblul este mai mult decât o istorie post-decembristă a dansului popular din această zonă.

 

doina

 

Ansamblul Doina Aiudului continuă destinul frumos al unui grup de dansatori care a funcționat înainte de 1989. Ansamblul Doina Aiudului este urmașul ansamblului Doina Mureșului înființat în anul 1974 la Aiud, dezvoltând grupul de dansuri populare care funcționa aici din 1969. Unul dintre inițiatorii Ansamblului Doina Mureșului este Samoilă Oltean, coregraf, membru al grupului de vetereani din actual ansamblu de dansatori.  Ansamblul Doina Arieșului a fost înființat în anul 2000. Primarul Horațiu Josan este un iubitor al dansurilor populare, dar nu a fost membru al Ansamblului, dintr-un motiv foarte obiectiv. În jurul Ansamblului Doina Aiudului în anul 2011 a avut loc prima ediție a Festivalului Internațional de Folclor din acest oraș. Ciorbea Alexandru are 9 ani, este elev în clasa a II-a a Colegiului Național Titu Maiorescu. Un gând frumos, mulțumiri și aprecieri tuturor celor care au contribuit la istoria acestui ansamblu de dansuri populare românești!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *