Regina ambulanței

Ambulanța este folosită și pentru altceva decât pentru salvare!

 

regina

 

Serviciul 112 a fost folosit de o teiușeancă în mod excesiv. Reghina Șerban are 79 de ani și este cunoscută de toți medicii, asistenții și voluntarii de la ambulanță. Întradevăr, femeia are probleme de sănătate, dar apelează la seviciile ambulanței pentru cu totul altceva. Medicii își amintesc că au fost solicitați… să schimbe bateriile la un ceas, sau să îi găsească femeii telecomanda pierdută fără urmă. Reprezentanții ambulanței spun că deși o cunosc trebuie să meargă la ea atunci când sunt solicitați, pentru că au avut câteva solicitări reale, femeia ajungând la spital. Problema este că dacă există solicitări reale, munca celor de la ambulanță se complică fiind posibilă situația în care să nu ajungă la cazuri din cauza Reghinei, căruia probabil i-i s-a blocat conexiunea la internet. Femeia sună și de 3 ori pe zi la ambulanță. Dacă în 2011 au fost înregistrate 222 de apeluri, în 2014 numărul a crescut la 344 de apeluri. În primele 6 luni ale acestui an a sunat de 164 de ori la ambulanță, una din solicitări fiind pentru a încerca să le vândă medicilor o geacă de piele. Numai în luna iunie femeia a sunat de 37 de ori la ambulanță.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *