DNA Alba – creștere semnificativă a volumului de activitate!

Directia Nationala Anticoruptie si-a prezentat recent bilantul pe anul 2014. In acest bilant a fost nominalizat, la capitolul crestere semnificativa a volumului de activitate, si serviciul teritorial din Alba.

 

dna

 

Potrivit Bilanțului DNA, cei 86 de procurori care au desfăşurat activităţi de urmărire penală în 2014 au avut de soluţionat peste 9100 de cauze, cel mai mare număr de dosare de la înfiinţarea direcției. În medie, un procuror a efectuat urmărire penală în aproape 105 cauze. Peste 1100 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în anul 2014, iar numărul persoanelor juridice trimise în judecată s-a dublat. De asemenea, peste 1.130 inculpaţi au fost condamnaţi definitiv. Tot anu ltrecut, DNA a investigat dosare cu impact major în rândul opiniei publice. Concret, a solicitat Parlamentului încuviințarea arestării a 9 parlamentari şi a formulat 12 cereri de încuviințare a urmăririi penale faţă de miniştri şi foşti miniștri. Potrivit bilanțului, este cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigaţi de DNA într-un an.

În bilanțul DNA este semnalată, pe lângă alte evidențieri, creştere semnificativă a volumului de activitate şi a numărului de rechizitorii înregistrat la serviciile teritoriale Constanţa, Craiova, Bacău, Galaţi, Iaşi, Târgu Mureş și…Alba!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *