Progresul Fărău face bine !

Victorie importanta, in seria a 2-a a Ligii a 5-a, pentru Progresul Farau, la Alba Iulia, in compania formatiei locale Navobi. Cu varful Stanciu in forma maxima, oaspetii s-au impus clar, scor 6-2. Dupa aceasta victorie, Progresul urca pe locul 5 in clasament, cu 7 puncte.

FARAU

Terenul doi al Stadionului “Cetate” din Alba Iulia a găzduit sâmbătă partida Navobi Alba Iulia-Progresul Fărău, contând pentru etapa a 4-a a Ligii a 5-a, seria a 2-a. Meciul a fost extrem de spectaculos cu goluri multe și ratări antologice. Oaspeții au deschis scorul rapid prin Chiorcea și l-au majorat prin Stanciu, astfel că după primul sfert de oră Progresul conduce cu 2-0. A urmat un foarte frumos gol al gazdelor, autor Truță, dar Stanciu avea să pecetluiască scorul primei reprize. La pauză 3-1 pentru oasepți, cu precizarea că gazdele au reușit performanța de a rata două lovituri de la 11 metri.

Navobi Alba Iulia a început furtunos repriza a doua, a redus repede din handicap și părea că e în stare să întoarcă rezultatul. Nu a fost, însă, decât un foc de paie, întrucât Progresul a revenit la timona partidei, vârful Stanciu reușind să mai înscrie de trei ori, trecându-și în cont cinci din cele șase goluri ale oaspeților.

Așadar scor final, Navobi Alba Iulia-Progresul Fărău 2-6 prin golurile înscrise de Truță, în două rânduri pentru gazde, Chiorcea și Stanciu, cu cinci reușite, pentru oaspeți. La final, bucurie firească în tabăra oaspeților, echipa fiind însoțită la Alba Iulia și de primarul comunei Fărău, Gligor Barabaș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *