Cercetat penal pentru că a vrut sa mitiuiască un polițist

Procurori din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Alba au dispus, punerea in mișcare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar fata de inculpatul Cornel Furdui. Acesta este acuzat de savarsirea infractiunii de dare de mita.

Cercetat-penal-pentru-ca-a-vrut-sa-mitiuiasca-un-politist

Inculpatul a fost oprit pentru control pe DJ 106M Cut, de către un agent de poliție în timp ce conducea un autoturism. În urma controlului s-a constatat că asigurarea obligatorie a autoturismului expirase ocazie în care agentul de poliție i-a solicitat conducătorului auto să-l însoțească la Postul de Poliție Cut, pentru a lua măsurile legale. Inculpatul i-a oferit și dat agentului de poliție suma de 50 Euro, în scopul neîndeplinirii actelor privitoare la îndatoririle de serviciu, respectiv a nu-i aplica sancțiunea contravențională a amenzii și a nu-i ridica plăcuțele cu numărul de înmatriculare a autoturismului. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *